Camera de Comerț și Industrie Maramureș a demarat pregătirile pentru organizarea, în 23 – 25 septembrie a.c., a celei de-a XXVIII-a ediții a manifestării ”Rivulus Dominarum”. Este vorba despre expoziția de bunuri de larg consum pe care C.C.I. Maramureș o organizează odată cu Sărbătoarea Castanelor. Începând cu anul 2019, ”Rivulus Dominarum” s-a dezvoltat atât prin salonul ”Republica Moldova prezintă”, organizat în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș cât și prin prezența la stand a mai multor companii din Slovacia, Ungaria și Ucraina care au transformat manifestarea într-un eveniment internațional.

După o pauză de doi ani, impusă de măsurile restrictive determinate de pandemia de COVID-19, expoziția de bunuri de larg consum ”Rivulus Dominarum”, organizată de Camera de Comerț și Industrie Maramureș, revine la Sala Sporturilor ”Lascăr Pană” din Baia Mare în a doua parte a lunii septembrie, în același week-end în care va avea loc și Sărbătoarea Castanelor.

Florentin-Nicolae Tuș, președinte C.C.I. Maramureș: ”În această toamnă suntem cred că în măsură să organizăm într-un final ediția a XXVIII-a a expoziției ”Rivulus Dominarum”, o componentă integrată în sărbătoarea orașului – Sărbătoarea Castanelor care în acest an cred că va avea loc în ultimul week-end din septembrie, 23 – 25 septembrie.”

Cea de-a XXVIII-a ediție expo ”Rivulus Dominarum” va include și ediția a II-a a Salonului ”Republica Moldova prezintă”. Companii din țara vecină vor promova și vor expune spre vânzare la Sala Sporturilor din Baia Mare produse cu specific moldovenesc. Acest proiect va fi realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș. În ședința ordinară din 24 iunie a.c., aleșii județeni au aprobat Proiectul de hotărâre privind participarea Judeţului Maramureş la realizarea în comun cu Camera de Comerț și Industrie Maramureș a celei de-a II-a ediţii a Salonului „Republica Moldova Prezintă” în cadrul Expoziției „Rivulus Dominarum” ediția a XXVIII-a.

Florentin-Nicolae Tuș, președinte C.C.I. Maramureș: ”În acest an, am găsit sprijinul și înțelegerea Consiliului Județean Maramureș, motiv pentru care mulțumesc președintelui Ionel Bogdan și am obținut o finanțare pentru a organiza în colaborare ediția a II-a a Salonului ”Republica Moldova prezintă”, respectiv aducerea unui număr de 30-40 de companii din Republica Moldova care să expună în cadrul unui Salon în expoziția Rivulus Dominarum”.

Companiile interesate să participe la cea de-a XXVIII-a ediție a expoziției ”Rivulus Dominarum” se pot înscrie la Camera de Comerț și Industrie Maramureș. Detalii suplimentare pot fi obținute la Direcția Servicii și Evenimente a organizației camerale, telefon: 0262-221510, 0733-674898, e-mail: expo@ccimm.ro, persoană de contact: Oana Dulf.