Centrul de Instruire si Marketing “Gheorghe Marcas” al Camerei de Comert si Industrie Maramures a gazduit in perioada 6-7 decembrie cea de-a XIII-a editie a Targului Firmelor de Exercitiu (TFE) “Rivulus Dominarum Tineret”. La editia din acest an au participat 145 de firme de exercitiu, dintre care 59 cu stand. Deschiderea oficiala a targului a avut loc in aceasta dimineata. Prezent la eveniment, presedintele CCI Maramures, Florentin-Nicolae Tus, a declarat:

“Intre Camera de Comert si Industrie Maramures si Colegiul Economic ”Nicolae Titulescu” exista un parteneriat solid, manifestat in multe proiecte si actiuni importante. Inca de la inceput am fost alaturi de acest proiect, unul foarte important si pentru institutia noastra. Camerele de Comert si Industrie au un rol si in ceea ce priveste educatia, in principal educatia antreprenoriala. Un proiect mai potrivit pentru tineri decat acesta poate ca nici nu exista. Manifestarea va fi una de succes, asa cum au fost si celelalte 12 editii si cu siguranta va aduce ceva in plus fata de editiile anterioare. Iar ceea ce aduceti in plus este de fapt ceea ce aduceti voi prin proiectele voastre, prin ideile pe care incercati sa le implementati, iar acest lucru reprezinta un mic pas spre antreprenoriat. 145 de echipe inseamna foarte mult. Ma bucura acest lucru, sunteti tineri, frumosi si astfel de proiecte contribuie in mod esential la scoaterea sistemului educational din zona analfabetismului functional; dupa cum am vazut in ultimele zile, exista o mare preocupare in acest sens si doar prin diversificarea actului de invatamant, prin proiecte, o abordare diferita si mult mai deschisa vom reusi sa aducem sistemul educational romanesc pe drumul cel bun. Sigur ca participantii la acest targ fac parte din categoria celor foarte bine pregatiti, care vor duce lucrurile pe viitor mai departe in tara noastra.”

Targul a fost organizat de Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” Baia Mare in parteneriat cu Primaria Municipiului Baia Mare, C.N.D.I.P.T. – Departament R.O.C.T., I.S.J. Maramures, Camera de Comert si Industrie Maramures si Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” Baia Mare.